Noua descoperire despre evoluție îți arată că n-a avut niciun Dumnezeu

de: Andreea Cuzub
12 07. 2018

În 1980, un studiu dezvăluia că toți oamenii care trăiesc azi sunt descendenții unei femei, numită Eva Mitocondrială, care a trăit în Africa cu 150.000 – 200.000 de ani în urmă.

Această descoperire, alături de alte dovezi, a sugerat că oamenii au evoluat dintr-o singură populație ancestrală, însă povestea evoluției umane este mai complicată decât atât.

O lucrare publicată în jurnalul „Trends in Ecology & Evolution” contrazice ideea că specia noastră, Homo sapiens, se trage dintr-o singură populație ancestrală și o singură regiune din Africa.

Pe baza celor mai recente dovezi arheologice, genetice, de mediu, dar și a unor fosile, o echipă de experți internaționali conduși de Eleanor Scerri de la Școala de Arheologie din Oxford au prezentat o poveste alternativă pentru evoluția speciei noastre.

De această dată specialiștii spun că Homo sapiens au apărut din populații izolate care erau împrăștiate în toată Africa. Cercetătorii susțin că ocazional, ele se întâlneau, iar treptat, această intercalare a caracteristicilor genetice a dus la apariția speciei noastre.

„În timp ce Eva Mitocondrială a fost o persoană reală, aceasta nu era singurul strămoș din acea perioadă”, a declarat Eleanor Scerri. El crede că s-a întâmplat ca aceasta să fie femeia de la care toți oamenii care trăiesc azi au moștenit codul genetic mitocondrial.

Fără îndoială, Eva Mitocondrială, la fel ca și ceilalți oameni, a avut o linie genetică bogată, iar povestea speciei noastre, așa cum o ilustrează această lucrare, nu a început și nu s-a terminat cu ea sau cu populația din care a făcut parte.

Cercetarea de față susține că strămoșii noștri erau răspândiți în mai multe regiuni din Africa, fiind împărțiți în habitate diferite (păduri, deșerturi, etc). Perioadele lungi de izolare în astfel de medii au dat naștere unei diversități de forme umane. Atunci când speciile diferite s-au reprodus, au păstrat cele mai bune caracteristici pe care evoluția le-a oferit.

Scerri spune că episoadele ocazionale de împerechere dintre aceste populații diferite au creat o meta-populație diversă a oamenilor din Africa, din care a apărut și specia noastră.

Cercetătorul spune că cel mai surprinzător aspect al cercetării este că, în cea mai mare parte a preistoriei populațiile umane au fost izolate unele de celelalte. În loc să furnizeze dovezi noi, studiul s-a axat pe oferirea unei analize a literaturii științifice recente și a dovezilor deja existente.

Astfel, cercetătorii au descoperit că unele fosile vechi de 300.000 de ani, care proveneau din regiuni diferite ale Africii, prezentau un amestec de caracteristici fizice moderne și „arhaice”. În plus, specialiștii au menționat că apariția diferitelor fosile și artefacte, dar și datele genetice indică că acestea au aparținut unor grupuri distincte.